Interviu cu poetul Ioan Găbudean, Preşedintele Clubului Naţional de Haiku „Bucurii efemere”, Târgu-Mureş (III)

„Haiku-ul, înainte de toate!"

Aţi avut şi o intensă activitatea editorială, stimulînd publicarea de volume individuale şi antologii. Aţi înfiinţat Colecţia revistei Orfeu (seria Poezie) în care mulţi poeţi şi-au publicat propriile volume. Cam cîte volume au fost publicate în această în această colecţie?

Din dorinţa de a stimula, de a spijini mişcarea de haiku am înfiinţat colecţia revistei „Orfeu”, colecţie modestă, fără pretenţii, format de buzunar cu 24 şi 48 de pagini, plachetele apărând pe hârtie colorată: galben, roz, verde, mov etc. S-au publicat în seria poezie haiku, tanka, rengay, renku-în total 64 de poeţi din toată ţara care au „riscat” cu mine în această întreprindere lirică neobişnuită. Au debutat în această colecţie: Doina Găbudean, soţia mea(profesoară de limba şi literatura română la aceeaşi şcoală cu mine), Sonia Cristina Coman, Iosif Albu, Ecaterina Dărăban; Mihail Bica, Maria Tirenescu, Anca Ionela Mureşan, dar au publicat şi haijini consacraţi: Dan Doman, Florin Grigoriu, Dumitru D. Ifrim, Clelia Ifrim, Radu Patrichi, Utta Siegrid König, Ioan Marinescu, Ana Marinoiu, Lucia Amarandei, Dumitru Ene-Zărneşti, Constantin Păun, David Alexandru, Vasile Moldovan, Iulian Dămăcuş, Adina Enăchescu, Gheorghe Popescu-Ger etc.

Aţi îngrijit multe antologii. Credeţi că ele sînt mai importante şi mai stimulative pentru cei ce scriu poezie de factură niponă?

Consider că antologiile sunt oglinzi fidele ale fenomenului literar, oglinzi necesare pentru a ne putea vedea faţa lirică. Eu consider că ele sunt benefice;făcute cu profesionalism, cu simţ estetic şi cu intuiţie, pot să reflecte starea fenomenului literar la un moment dat.Ele nu pot fi decât subiective, se înţelege, şi trebuie să facem noi înşine o selecţie din „selecţie”. Căci nu tot ce e antologat e şi valoros, automat, bătut în cuie. Dar dacă apari în vreo 5-6 antologii de haiku, de exemplu, înseamnă că te poţi numi haijin(de fapt, doar japonezii sunt haijini, ceilalţi, nejaponezi, sunt autori de haiku, de micropoeme în stil haiku).

În activitatea mea dedicată haiku-ukui am reuşit să public şi eu câteva antologii, sper, cu folos:

• Culegătorii de rouă, colectia revistei „Orfeu”,Târgu-Mureş,1999, 24 de pagini, menţionată de Ion Rotaru în a sa „O Istorie a literaturii române”, vol. V., Ed. Niculescu, Bucureşti, 2001;
• Ore de tăcere, antologie cu haiku-uri comentate, Ed. Brăduţ, Târgu-Mureş, 2002;
• Aromă de nea, Ed. Ardealul, Târgu-Mureş, 2003;
• Luna din lac, antologie a Cercului de haiku „Crizantema” de la Gimnaziul „G. Coşbuc”, Târgu-Mureş, Casa de editură ”Mureş, Târgu-Mureş, 2003;
• Din nou Septembrie, antologie a Cercului de Haiku „Crizantema”, Casa de editură „Mureş”, Târgu-Mureş, 2005.

Acum definitivez o antologie personală de haiku(aproximativ 280 de micropoeme) care o să apară în 2008 sau în 2009. Cred că pentru iubitorii poeziei de origine niponă antologiile sunt o bună sursă de informare şi un stimulent pentru creaţia proprie.

Ce sfaturi aţi putea da celor care sînt la începuturi în apropierea lor de genurile poeziei nipone?

Nu cred că sunt îndreptăţit a da sfaturi. Fiecare scrie în felul său, unic, inconfundabil. Buffon spunea că „Stilul e omul însuşi.” Şi, totuşi(vorba marelui haijin japonez Issa), dacă ar fi să le spun celor care încep acum să scrie haiku le-aş încropi, la repezeală, o mică lecţie de haiku! Iată acest proiect al meu de lecţie în 22 de puncte:

1. Haiku-ul este o poezie scurtă de origine japoneză. Ea se scrie, deci, cu puţine cuvinte, cu cuvinte simple, cu puţine adjective şi verbe/ele pot lipsi chiar/,fiind dispusă în trei versuri totalizând 17 silabe.
2. Haiku-ul trebuie să prezinte natura sau să o sugereze. O frunză îngălbenită, uscată, e de ajuns să ne dăm seama că e vorba de anotimpul toamna.
3. Haiku-ul trebuie să fie construit cu verbe la timpul prezent, el fiind o privire obiectivă asupra naturii. Haiku-ul este poezia unei clipe surprise în starea ei de graţie.
4. Prezenţa omului în haiku e datorată legăturii strânse a acestuia cu natura şi trebuie să fie discretă.
5. Haiku-ul trebuie să cuprindă triada: spaţiu-timp-obiect şi să răspundă la întrebările cine?/ce?/, unde?, când?
6. În haiku se evită folosirea figurilor de stil.
7. Haiku-ul trebuie să sugereze mult, trebuie să cultive misterul, căci, dacă dăm totul de-a gata, cititorul se va plictisi repede.
8. Haiku-ul se scrie în urma unor experienţe trăite cu imagini concrete, imaginaţia jucând un rol minor.
9. Nu trebuie să inventăm nimic în haiku, trebuie doar să privim cu atenţie un moment, care ne “iluminează”, ne face conştienţi de măreţia clipei prezente.
10. E necesar ca haiku-ul să aibă o pauză/kireji/după primul sau după al doilea vers.
11. Faceţi plimbări în natură, descrieţi cele văzute: un câmp, o pădure, plante, păsări, flori şi alegeţi un moment în care se întâmplă ceva, un moment capabil să ne uimească şi să ne emoţioneze.
12. Urmăriţi schimbările pe care le aduc cele patru anotimpuri. Scrieţi cuvinte care să le sugereze, chiar dacă nu le numiţi.
13. E bine să facem o legătură permanentă între elementele naturii şi simţurile noastre.
14. Despre ce puteţi scrie în haiku? Despre toate lucrurile:copaci şi flori, vânt, ploaie, ceaţă, râuri, mări, insecte, păsări, soare, lună, stele şi despre multe altele.
15. Haiku-ul nu are titlu şi nici rimă. Titlul ar explica prea mult conţinutul şi micropoemul ar pierde din “suspans”.
16. Haiku-ul poate fi chiar amuzant, comic, el numindu-se în acest caz senryu.
17. Haiku-ul nu povesteşte ceva, el creează imagini concrete, descrie un moment. El e un mic pastel cu reguli mai stricte.
18. Pentru a scrie haiku obişnuieşte-te să aşterni pe hârtie cât mai multe imagini vizuale, olfactive, tactile. În haiku imaginea contează foarte mult.
19. Haiku-ul arată o experienţă trăită, un moment interesant capabil să ne emoţioneze.
20. Să nu repetăm în haiku elementele sezonale/kigo/lucrul acesta ar duce la monotonie.
21. Atenţie la cuvintele de legătură/prepoziţii, conjuncţii/. Folosirea aceluiaşi element de legătură de mai multe ori strică armonia poemului.
22. În haiku ne îndreptăm atenţia spre un singur aspect important, nu ne dispersăm gândurile, cu intenţia să spunem cât mai mult. Trebuie să sugerăm cât mai mult...

1. 
   

Ca să fii un bun autor de haiku nu trebuie să citeşti numai poezie, trebuie să cunoşti istorie, geografie, religie, filosofie, să iubeşti natura, să observi cu atenţie tot ce e în jurul tău. Şi dacă ai o minte deschisă, o inimă sensibilă, cu multă muncă şi pasiune vei ajunge să scrii haiku-uri remarcabile. Succes!

În încheiere, stimate domnule Cornel Atanasiu, ţin să vă mulţumesc pentru invitaţia de a dialoga pe Internet, sperând că micile “bucurii efemere” ar putea lumina drumul haijinilor spre marea poezie, spre realizare deplină şi satisfacţii multiple. Tuturor, succese remarcabile şi salutări amicale. SAYONARA!

Târgu-Mureş, 23 iunie 2008 Ioan Găbudean

Interviu cu poetul Ioan Găbudean, Preşedintele Clubului Naţional de Haiku „Bucurii efemere”, Târgu-Mureş (II)

„Haiku-ul, înainte de toate!"

Cînd aţi aflat de haiku, în ce împrejurări?

Intersul meu pentru Japonia datează din copilărie. Elev fiind, pasionat de istorie şi de geografie, de biologie şi mai ales de literatură, călătoream peste oceane şi mări, pe toate continentele în faţa atlasului plin de ispite şi taine...

Descopeream ţinuturi îndepărtate, populaţii misterioase, locuri şi oameni cu totul aparte.

Curiozitatea şi dorinţa de a şti cât mai multe mi-au îndreptat atenţia spre insulele şi insuliţele care formau Arhipelagul Nipon. O lume fascinantă cu shoguni şi samurai, cu luptători de sumo se perindau prin faţa mea într-un peisaj exotic.

De la călătoria pe hartă, am trecut la lecturi asidue despre Japonia şi am căutat să citesc tot ce îmi cădea în mână - în special literatura japoneză.

Cartea care a însemnat apropierea mea de Ţara Soarelui Răsare a fost, fără îndoială, microromanul lui Yasunari Kawabata „Ţara zăpezilor”. Descopeream o lume nouă, o altfel de viaţă, cu obiceiuri şi tradiţii inedite, chiar ciudate pentru noi, europenii. De-atunci, din 1974, Japonia a devenit o febleţe, o pasiune, aproape o obsesie.

V-aţi dedicat haiku-ului de la început sau a existat o perioadă de incubaţie?

Fiind preocupat de poezie, la început ca cititor pasionat, apoi ca autor, am citit cu plăcere, interes şi folos poezie lirică japoneză în traducerea lui Dan Constantinescu şi a lui Ion Acsan.

Foarte atractiva casetă cu cele cinci plachete din haijini japonezi /Basho, Buson, Issa, Shiki şi alţii/ a avut un impact deosebit asupra mea, haiku-ul devenind poezia mea preferată.

Un impact deosebit a avut şi cartea lui Aurel Rău „În inima lui Yamato” (9 priviri lirice asupra Japoniei), apărută la editura „Albatros”, Bucureşti, în anul 1973, pe autor cunoscându-l, mai târziu, la un colocviu Naţional de Haiku de la Constanţa.

După 1990 s-a creat în România o adevărată mişcare de haiku. Merite deosebite a avut Florin Vasiliu, fondator al Societăţii Române de Haiku şi al revistei Haiku, la Bucureşti, apoi revista de la Constanţa „Albatros” /redactor-şef:Ion Codrescu/, Societatea de Haiku din Constanţa/fondator, acelaşi Ion Codrescu/, Festivalurile de Haiku şi Colocviile de la Bucureşti, Constanţa, Slobozia, unde Şerban Codrin înfiinţează o inedită şcoală de poezie tanka şi renga, Târgu-Mureş, unde poetul Ioan Găbudean strânge haijini din toată ţara într-un Club Naţional de Haiku intitulat „Bucurii efemere”...

Mulţi poeţi au început să scrie haiku şi au apărut cărţi cu haiku-uri ale autorilor români, ceea ce e un lucru îmbucurător şi benefic pentru literatura română, care a avut dintotdeauna disponibilităţi sincronizatoare faţă de literatura universală. Deci, am luat-o încet cu Japonia, pas cu pas, aş zice, şi cu haiku-ul: istorie, geografie, literatură, antologii, acumulări, meditaţie şi apoi... scrisul micropoemului de inspiraţie niponă. Perioada 1990-2008 a fost foarte benefică pentru mine, iar între 1995 şi 2005 a fost o perioadă de graţie, aş putea spune. Scrierea haiku-ului m-a făcut mai stăpân pe mine, mai încrezător în posibilităţile mele, haiku-ul m-a relaxat, mi-a deschis ochii asupra naturii care, vorba lui Eminescu, „nu minte niciodată”. Consider haiku-ul o poezie cu valenţe terapeutice, filosofia Zen fiind simplă şi la îndemâna oricui: să fii mereu prezent în prezent, să nu eziţi când vrei să faci un lucru, să meditezi la lumea reală...

Spuneţi-ne ceva despre revista Orfeu, cînd a apărut, cît timp aţi publicat-o, ce conţinut avea şi ce autori aţi publicat?

Revista „Orfeu” a apărut în 1998 la Târgu-Mureş. Primul număr, ediţia de iarnă avea 16 pagini, redactor-şef fiind Ioan Găbudean. Am pornit singur la drum. După ce am luat legătura cu haijinii din ţară am alcătuit un colectiv de redacţie care a rămas, cu mici excepţii, acelaşi, timp de 6 ani(1998-2003), cât a durat acest frumos vis nipon pe meleagurile transilvane. Din colectivul de redacţie făceau parte: Titus Andronic (decedat între timp), Dan Doman, Constantin Frosin, ZenoGhiţulescu, Dumitru D. Ifrim (decedat, din păcate), Clelia Ifrim, Bogdan I. Pascu, Ion Roşioru, Dumitru Radu, Radu Patrichi., Ştefan Gh. Theodoru. Scoteam câte 2 sau 3 numere pe an, cu 24-36 de pagini, iar mai târziu un singur număr cu 48,56 sau 76 de pagini, revista fiind ilustrată cu reproduceri după marii pictori japonezi Hokusai, Utamaro, Hiroshige. Revista publica haiku, tanka, rengay, renku, haibun, poeme într-un vers ale autorilor din ţară, dar şi din străinătate (Serbia, S.U.A., Anglia, Franţa, Grecia, India, Japonia etc). În revistă s-au publicat şi recenzii, eseuri legate de fenomenul haiku, microantologii de haiku. Au publicat poezie de inspiraţie niponă în „Orfeu” (selectiv): Titus Andronic, Şerban Codrin, Dumitru Radu, Dumitru Ene-Zărneşti, Dan Doman, Bogdan I. Pascu, Ioan Găbudean, Doina Găbudean, Radu Pattrichi, Dumitru şi Clelia Ifrim, Constantin Frosin, Ion Roşioru, Ana Marinoiu, Ioan Marinescu, Lucia Amarandei, Utta Siegrid König, George Drăghescu, Teodora Moţet, Manuela Miga, Ana-Maria Crişan, Sonia Cristina Coman etc.

Cum a fost finanţată şi cu cine aţi colaborat?

Revista a fost finanţată de către mine şi ca profesor (salariu de profesor) mi-a venit destul de greu, acesta fiind unul dintre motivele renunţării la revistă. Cu această ocazie ţin să mulţumesc tuturor redactorilor şi colaboratorilor care m-au ajutat să scot această revistă, demnă, zic eu, de luat în semă. Scriitorul Emil Manu dedică revistei „Orfeu” 3 pagini în cartea Domniei sale „Reviste româneşti de poezie”, ediţia a II-a, apărută la Ed. Curtea Veche, Bucureşti, în anul 2001(vezi pag .169-172)

Interviu cu poetul Ioan Găbudean, Preşedintele Clubului Naţional de Haiku „Bucurii efemere”, Târgu-Mureş (I)

(Acest interviu este publicat simultan pe ROMANIAN KUKAI şi pe CRIZANTEMA.)

Interviurile noastre doresc să vă aducă mai aproape pe cei care se preocupă de haiku, unii doar simpli autori (mai vechi şi hîrşiţi sau numai proaspeţi aspiranţi), alţii şi cu preocupări şi reuşite în organizarea comunităţii. Ioan Găbudean, unul dintre cei din a doua categorie, a răspuns cu generozitate invitaţiei noastre şi veţi putea citi răspunsurile sale ample despre activitatea bogată a celor din inima Transilvaniei în interviul ce urmează, împărţit doar din raţiuni practice, în mai multe părţi.

*

„Haiku-ul, înainte de toate!"

În afara Bucureştiului şi Constanţei, locuri unde activitatea celor care scriu haiku este coagulată de multă vreme în jurul unor societăţi şi reviste, în celelalte locuri din ţară au avut loc doar încercări pasagere de a realiza nişte centre viabile. Sînteţi unul din puţinii iubitori ai haiku-ului care s-a dovedit şi un bun organizator. Tîrgu Mureş este, pe harta poeziei nipone din România, unul din cele cîteva repere, mai puţine decît degetele unei mîini, care marchează o activitate susţinută de multă vreme, cu rezultate remarcabile pentru toţi cunoscătorii. Cum aţi reuşit acest lucru în oraşul dv.?

Bucureşti şi Constanţa, prin societăţile de haiku înfiinţate de către Florin Vasiliu şi Ion Codrescu şi datorită revistelor Haiku şi Albatros au dat un impuls deosebit mişcării de haiku din România, cu consecinţe benefice pentru cei atraşi de literatura Orientului, iar Japonia şi haiku-ul au stat în centrul atenţiei multor poeţi, doritori să exploreze noi ţinuturi lirice.

Exemplul celor două mari oraşe a fost urmat de alte localităţi care s-au dovedit importante pentru haiku-ul românesc: Slobozia, Cluj – Napoca, Piatra Neamţ şi, cum spuneaţi Dumneavoastră, Târgu-Mureş, oraş al florilor şi al poeţilor, situat în inima Transilvaniei. Cum am reuşit să plasez acest oraş, atât de drag mie, pe orbita haiku-ului românesc? Prin pasiune, cu multă muncă şi, desigur, cu încredere în posibilităţile mele şi ale prietenilor mei, poeţii mureşeni. Existenţa unui grup de poeţi, relativ tineri, dornici de a şti cât mai multe despre poezia niponă, în general, şi despre haiku, în special, a făcut posibilă apariţia la Târgu-Mureş a unui Cerc de Haiku şi a revistei Orfeu, prima revistă de haiku din Transilvania, privită cu neîncredere şi chiar cu suspiciune, la început, de către unii „cârcotaşi”. Dar activitatea grupului mureşean şi revista Orfeu au convins până la urmă şi încercările de scriere, popularizare şi răspândire a haiku-ului au devenit o certitudine în spaţiul mureşean. Ne-am organizat, am scris, am comentat haiku-ul şi fenomenul haiku, am publicat cărţi, au apărut plachetele în colecţia revistei Orfeu şi totul a devenit firesc, Transilvania devenind, vorba lui Şerban Codrin, o provincie lirică a Japoniei! Haiku-ul a învins şi pe meleagurile tansilvane, repet, prin pasiune, muncă şi încredere.

Colaborarea şi buna înţelegere între autorii de haiku a fost cheia succesului de la Târgu-Mureş şi mă bucur că am reuşit să strâng în jurul meu nişte poeţi talentaţi şi plini de entuziasm. Vorbim de perioada 1990-2008, când s-au pus bazele unei mişcări de haiku în spaţiul mureşean, cu club de haiku, revistă, colecţie de poezie haiku, colocviu naţional, cerc de haiku în şcoli, toate la Târgu-Mureş...

Ce reprezintă Clubul Bucurii efemere, cum a fost conceput el şi cum funcţionează, ce autori au făcut şi fac parte din el?

Clubul Naţional de Haiku Bucurii efemere din Târgu-Mureş a luat fiinţă în 20 aprilie 2002 din dorinţa de a strânge relaţiile dintre haijinii români, deviza „ Prietenie prin haiku” fiind mereu în atenţia noastră. Iniţial, Clubul avea o arie restrânsă, locală, cu poeţi din judeţul Mureş (Târgu-Mureş, Iernut, Sovata, Târnăveni), în total 11 membri fondatori, fani şi creatori de haiku: Emilia Albu, Iosif Albu, Mihail Bica, Ana-Maria Crişan, Doina Găbudean, Viorica Miculi, Anca Ionela Mureşan, Maria Dorina Paşca, Gheorghe Păcurar, Mircea Miculi (secretar), Ioan Găbudean (preşedinte fondator). Locul de întrunire: domiciliul preşedintelui, în natură, la Iernut, unde se citeau şi se comentau haiku-urile celor prezenţi. Prin amploarea luată, Clubul a devenit naţional, numărând în prezent 85 de haijini din diferite localităţi ale ţării: Târgu-Mureş, Constanţa, Cluj-Napoca, Slobozia, Iaşi, Bacău, Ploieşti, Arad, Râmnicu-Vâlcea, Vişeu de Sus, Cugir. Gherla, Târgu-Jiu, Giurgiu, Craiova, Timişoara, Galaţi, Târgovişte, Reşiţa, Piatra Neamţ, Lehliu-Gara etc. Din acest Club, care a organizat în anul 2003 un Colocviu Naţional de Haiku, fac parte poeţi de haiku foarte cunoscuţi şi apreciaţi, talente deosebite: Şerban Codrin, Dan Doman, Zeno Ghiţulescu, Ana Marinoiu, Lucia Amarandei, Laura Văceanu, Manuela Miga, Utta Siegrid König, Radu Pattrichi, Dumitru Ene-Zărneşti, Ştefan Doncea, Florin Grigoriu, Victor Sterom, Lucian Perţa, Nicolae Marian Tomi, Bogdan I. Pascu, Adina Enăchescu, Ion Pachia Tatomirescu, Vasile Smărăndescu, Sonia Cristina Coman, Ion Untaru, George Corbu, Constantin Frosin, George Drăghescu,Gabriela Genţiana Groza, Cristeian Petre-Argeş, Vasile Moldovan, Ion Filipciuc, Dumitru D. Ifrim(decedat, din păcate), Clelia Ifrim, Laura Văceanu, Elena Manta Ciubotariu, Maria Petra, Constantin Păun, Vasile Vorobeţ, Iulian Dămăcuş, David Alexandru, Ana Udrea, Amalia Voicu, Letitia-Lucia Iubu, Rafila Radu, Vasile Zetu, Iulian Nuţă etc.

Clubul Naţional de Haiku Bucurii efemere este o asociaţie non profit, membrii completând o adeziune cu date personale (localitate, vârstă, profesie, activitate literară). Nu se percepe cotizaţie şi poate fi membru oricine face dovada că scrie haiku sau e fan haiku. Nu-i excludem pe cei care nu sunt creatori, dar pot fi buni critici ai fenomenului haiku. Membrii Clubului au o asiduă corespondenţă, ţin legătura tot timpul, îşi trimit cărţile, îşi spun părerea despre cărţi în recenzii publicate în ziare şi reviste din ţară. Ajută la publicarea unor plachete (24 sau 48 de pagini), format de buzunar, un fel de legitimaţie de haijin, încurajându-i, astfel, şi pe cei începători în ale micropoemului japonez.

Ştiu că aveţi multe legături cu vechii autori din ţară. Cei care sînt însă nou veniţi în lumea haiku-ului, în special cei care au aflat numai de curînd şi mai degrabă de pe internet de existenţa lui, ştiu puţine despre dv. În august 2007, atunci cînd Maria Tirenescu mi-a trimis un număr al revistei Imagini frumoase, am publicat pe ROMANIAN KUKAI o schiţă de profil despre dv. V-aş ruga să spuneţi cîteva cuvinte despre dv. pentru cei care încă nu vă cunosc.

Pentru cei care nu mă cunosc (sau mă cunosc foarte puţin), vă prezint o mică fişă de autor, căci CV-ul meu este destul de încărcat cu multe cărţi şi plachete, premii literare, antologii. Deci:

Ioan Găbudean

S-a născut la Cipău, jud. Mureş, România. Profesor de limba şi literatura română al Gimnaziul „G. Coşbuc” din Târgu-Mureş.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România(2000)
Preşedintele Clubului Naţional de Haiku „Bucurii efemere” din Târgu-Mureş(2002)
Membru al Uniunii Epigramiştilor din România(2006)

A scris poezie clasică şi modernă, haiku(prezent în 5 antologii internaţionale), epigrame(prezent în 6 antologii naţionale), tanka, renga, haibun(proză scurtă), poeme într-un vers, rondeluri, aforisme, un total de 34 de plachete şi cărţi.

A fost tradus în engleză, franceză, italiană, germană, japoneză, sârbă, suedeză, slovenă, greacă etc.

Volume reprezentative:

Adio romantism, Casa de editură „Mureş”, Târgu-Mureş, 1992;

Linişte de mătase, Casa de editură „Mureş”, Târgu-Mureş, 1995

Fluturi de noapte, Editura „Aurora”, Târgu-Mureş, 1996;

Între viaţă şi moarte, Editura „Brăduţ”, Târgu-Mureş, 1999;

Umbra mea printre fotolii, Editura „Brăduţ”, Târgu-Mureş, 2000;

Paznic de fluturi, Editura „Brăduţ”, Târgu-Mureş, 2002;

Casă de vânzare, Editura „Ardealul”, Târgu-Mureş, 2003

Chemarea în Paradis, Editura „Ardealul”, Târgu-Mureş, 2003;

Diligenţa de Cipău, Târgu-Mureş, 2006;

Hipodromul Magic, Târgu-Mureş, 2006;

Eternitate, Târgu-Mureş, 2007.