miercuri, 23 aprilie 2008

Imagini frumoase Nr. 1/2007

Ut pictura poesis...

În anul 2007 apare la Târgu-Mureş, graţie colaborării mele cu elevii de la Gimnaziul „G. Coşbuc” o inedită revistă de haiga „Imagini frumoase”, prima de acest fel din România.

HAIGA este rezultatul îngemănării poeziei cu desenul / pictura, însemnând un haiku şi o imagine vizuală adecvată temei haiku-ului, care, de fapt, e una singură – natura, fascinanta natură…

Marele poet francez Charles Baudelaire, scria într-o poezie a sa că „Natura e un templu”, iar Mihai Eminescu afirma: „Natura nu minte niciodată”. Matsuo Basho, considerat cel mai mare poet al Japoniei, ne îndeamnă să ne întoarcem la natură, să trăim în armonie cu diversitatea formelor de manifestare ale acesteia. Să ne apropiem de această uimitoare şi miraculoasă ţară, Japonia, unde îşi au originea haiku-ul şi haiga, să fim sensibili şi creativi, chiar dacă începutul de mileniu nu e prea favorabil poeziei, artei, în general.

Mica noastră revistă va cuprinde haiku-uri şi desene ale elevilor talentaţi de la Gimnaziul „G. Coşbuc” îndrumaţi de doamna profesoară de desen Szabo Eugenia, cu speranţa că tot ce facem nu e în zadar:
„Viaţa, ca roua
Doar ca roua.
Şi totuşi…”
Kobayashi Issa

Prof. Ioan Găbudean, coordonatorul revistei



Haiku-urile din acest număr sunt:

Noapte ploioasă –
câte doi pe autostradă
melci îndrăgostiţi…


Spălând norii
Mureşul curge lin –
albastru fluid

Cătun părăsit –
printre ruinele lui
flori de nu-mă-uita

Te ţii de glume?
brotăcel cuibărit
în buzunarul meu!

Pe malul apei
sălcii pletoase –
rugă de seară

Tot mai singur
sub cer numărând
stele căzătoare…

Aniversare –
vântul îmi aduce-n dar
frunze de toamnă

Era să plouă –
dar norii s-au înecat
în Mureş


Popas la fântână -
în căuşul palmei
stelele plutind

Niciun comentariu: